În supa miso - Ryu Murakami
24,95 Lei
24,95 Lei
În supa miso este o poveste plină de brutalitate, un
thriller şocant despre Japonia modernă, dar şi despre sensul existenţei
umane. Tânărul Kenji îşi câştigă traiul făcând pe ghidul pentru turiştii
străini prin cartierele de plăceri din Tokyo. La un moment dat, este
angajat de un american ciudat, un individ cu probleme psihice serioase
şi cu nişte abilităţi neobişnuite. Pe parcursul cărţii, între cei doi –
ghidul japonez Kenji şi americanul Frank – se creează o relaţie ciudată,
cimentată prin intermediul unor evenimente sângeroase, în care Frank
pare să fie implicat direct. Cu o mână de maestru, Ryū Murakami
construieşte pas cu pas o atmosferă tensionată, conducând povestea pe
muchia foarte subţire ce desparte realitatea de vis (sau de coşmar).
Însă, dincolo de întâmplările sângeroase şi aventurile sordide în care
este târât ghidul Kenji, romanul de faţă, deşi comparabil prin duritatea
unor scene cu American Psycho al lui Bret Easton
Ellis, se constituie, la un alt nivel, într-o critică socială a lumii
contemporane şi a unei civilizaţii lipsite de transcendenţă.