Un cal intra intr-un bar

Cel mai trist om din lume e clovnul, se stie. Si cind clovnul se apuca sa rida de el insusi si de viata lui cea trista, lumea din jur e nelamurita: ar trebui sa rida impreuna cu el? Sa ceara banii inapoi pe bilet? Sa-l huiduie gros? Cu Dovala Gi, comediantul care face stand-up in romanul lui David Grossman, nu ride mai nimeni – povestile lui, amintiri inspaimintate ale celei mai lungi calatorii pe care a facut-o copilul care a fost, ingheata zimbetul pe buze si tintuiesc spectatorul pe scaunul incomod al barului unde a venit ca fraierul, asteptindu-se la niste bancuri. Un cal intra intr-un bar nu e nici pe departe o carte care se citeste dintr-o singura suflare, cum spune Dovala bancurile cu melcul, testoasa si papagalul. Dimpotriva: din cind in cind, tristetea peste care s-a lipit strimb masca hohotului de ris e coplesitoare, datatoare de ghem in stomac si pauza de lectura. Dovala se face bucati la microfon, in fata stimatului spectator: mitraliaza bancuri, mai bune ori mai proaste, ride de el insusi, se injura, isi cara pumni, se umple de singe. Stimatul spectator hohoteste cit hohoteste, pina nu mai intelege nimic din ametitorul risu’-plinsu’ de sub reflectoare. Dar Dovala continua: poate doar asa, rizind cu lacrimi, ajunge si el sa priceapa ce a trait.